Primul ”Portret de Cartier” a fost realizat în Străulești. Am ajuns acolo pe la mijlocul lunii martie, datorită partenerului nostru de proiect, ATU (Asociația pentru Tranziție Urbană), care își propune niște obiective ambițioase de planificare urbană participativă în zona Bucureștii Noi prin proiectul Urboteca. Aici l-am cunoscut pe domnul Mihail Cristea, liderul grupului de inițiativă civică Bucureștii Noi. Ne-a ajutat enorm să înțelegem dinamica locului și îi mulțumim.
Cercetarea
Cercetarea , inclusiv atelierele cu publicul, au durat până la mijloc de mai. Toată etapa a fost intensă. Am bătut drumul până în Străulești de câteva ori pe săptămână, împreună sau pe rând. Primul contact a fost cu strada, foarte importantă în Străulești,fiind printre puținele locuri de socializare care există. Oamenii își scot scaunele la stradă, își urmăresc copiii cum se joaca pe stradă, se împrietenesc pe stradă, află ce se întâmplă pe stradă de pe stradă.
Locuitorii Străuleștiului au amintiri proaspete despre un cartier plin de glod, dar cumva romantic, liber, la margine de București, cu lac, cu bază sportivă, cu loc de hoinărit prin livezi, cu grădini în mijlocul drumului. Mai sunt și cele mai puțin romantice despre gradul de pericol, taximetriști care refuză să te ducă acolo, oameni cu săbii și cuțite (n-am văzut).
Vatra satului s-a împărțit între micile magazine de la colț de stradă, unde oamenii schimbă bârfe și se mai sparg semințe, și curțile oamenilor, cu garduri înalte, de unde răzbat semne de viață sau fum de grătare.
E un amestec de rural cu urban. Un cartier îmbătrânit, dar în proces de schimbare. E foarte verde, oamenii au grădini și te cucerește prin asta.
Ateliere
Ne-am instalat cu Galeria Mobilă la colțul străzii și în curtea Școlii gimnaziale nr. 184 și i-am invitat pe oameni să ne spună poveștile cartierului. I-am învățat bazele ilustrației și așa am aflat despre alergătorul de cursă lungă din Străulești, un domn în vârstă care aleargă în fiecare zi; despre o piatră mare în jurul căreia se întâlnesc și povestesc; despre mici peripeții din cartier și alte povești.
Pe oameni i-am invitat să picteze și pe un ”zid mobil”. Copiii și adolescenții s-au super distrat, iar noi ne-am ales cu o lucrare minunată de artă contemporană – încărcată de energie tânără și de un soi de furie.
I-am chemat și la o masă mare în curtea bisericii din 16 februarie, unde le-am gătit și le-am pus la dispoziție o față de masă lungă pe care au scris și au desenat despre cartier și vecini.
Expoziții
În urma cercetării și a atelierelor am avut o scurtă perioadă de creație, în care cei 8 artiști (Ana Olar, Eduard Bălaș, Maria Onete, Theodor Grigoraș, Petru Dumbrăvician, Cristina Cociș, Ileana Zirra, Denisa Popescu, Paula Cămîrzan) au transpus ce au simțit și înțeles din cartier, fiecare prin mijloace proprii. Parte din lucrările lor, împreună cu o parte din lucrările realizate cu locuitorii din Străulești, au alcătuit baza expoziției. În total, aproximativ 25 de lucrări.
Vernisajul avut loc în cartier pe 8 iunie. Expoziția a fost mutată apoi în centru, la Street Delivery. Estimăm un număr de aproximativ 600 de vizitatori ai expoziției.
Lucrările
DIN MEMORIE
-colaj digital, marker;
Într-un cartier de case, gardurile dau tonul, țin ritmul și-ți conturează întregul câmp vizual. Ce umple golul dintre ele sunt poveștile oamenilor și impresiile trecătorului.
DIN IMAGINAȚIE
-fotografie digitală, maker
Ce-ar fi dacă acolo s-ar construi un/o ……………… La urma-urmei de ce nu?
CRISTINA COCIȘ
CC.1- S
-print digital pe plexiglass, 100/150 cm;
Prima ilustrație din seria Creaturi de Cartier – Cartierul Străulești ca entitate antropomorfă.
PETRU DUMBRĂVICIAN
LOCUITORI IMAGINARI AI STRĂULEȘTIULUI
-ilustrație, print digital, A5;
Ființele închipuite si neînchipuite ale cartierulului Străulești.
THEODOR GRIGORAȘ
LA PAS PE ASFLAT
-tehnică mixtă, 40/30 cm:
”Mă bucur de mirosul de tei, de faptul că văd un cărăbuș, de casa cu acoperiș albastru, de perspectiva străzii Laminorului, de Străulești, de București, de România, Europa și de Terra. Studiez universul observabil și încerc să intuiesc ce nu pot observa încă. Mă uit direct la soare și mă las orbit. Sunt ochiul cu picioare, tot ce atunci, acum și în viitor pot face este să observ frânturi de realitate. Valuri de bucurie, tristețe, nepăsare și dragoste mă poartă pe străzile din Străulești.”
ANA OLAR
TANTI ROȘU, COMPOZIȚIE CALDĂ, CASA ALBASTRĂ
-tehnică mixtă pe pânză, 100/100 cm;
În seria de picturi este înfățișat spiritul Străuleștiului: reprezentările sunt fragmente din cartier afișate într-un stil tradițional, statice, liniștitoare și într-o manieră ușor de înțeles.
Având în vedere contextul Străuleștiului, ele antrenează un dialog între subiectivitatea și viziunea personală și locuitorii cartierului.
BUCUREȘTI, ROMÂNIA, UNDEVA ÎN STRĂULEȘTI
-publicație, print pe calc;
Vorbește de la sine
MARIA-LIVIA ONETE
(NE)SPECIFIC STRĂULEȘTI
-fotografie digitală, A3;
Serie de decupaje și note vizuale de subsol menite nu să lămurească sau să dezvăluie ci să ascundă. Scoase din context, fotografiile păstrează intact anonimatul locului la care fac referință, nu afirmă nimic îndrăzneț, controversat. Sunt cuminți, neutre, plăcute. Tac mâlc. Ar putea fi de oriunde. Sunt din Străulești.
DENISA POPESCU
RITM DE STRĂULEȘTI
-video-animație;
Ce se întâmplă când nu se întămplă nimic.
PAULA ANTONIA TUDOR CĂMÎRZAN
POVEȘTI DIN STRĂULEȘTI
-video, 6min;
Povești filmate și desenate despre locuri din Străulești spuse de locuitorii cartierului în jurul unei mese mari.
ILEANA ZIRRA
MAGAZIILE BUNICILOR DE STRĂULEȘTI – DECOR DE GENERAȚII
-instalație;
”Am crescut timp de cel puțin cinsprezece ani în Bucureștii Noi, pe-o parte a șoselei, ba în Dămăroaia, ba în cartierul Pajura, zonă cu multe familii turcești și arăbești. Dar timpul liber ni-l petreceam în Străulești Sud, una din zonele mai puțin accesibile pe vremea aceea, deci pe un teritoriu aproape necunoscut. Trenurile din Pajura deja le știam, parcurile erau istorie, bătătorul de covoare din spatele blocului nici nu mai exista pentru noi. Mulți prieteni aveau bunici pe cealaltă parte a șoselei Chitila, iar cea mai mare distracție pentru mine era descoperirea obiectelor depozitate de unchi, mătuși și părinți în magaziile oamenilor. De altfel, alta din marile bucurii ale copiilor era cocoțatul prin vițele-de-vie ale oamenilor, iar năpasta? Eram chemați de două ori pe an la muncă: să strângem struguri în butoi și apoi să tăiem încrengăturile uscate toamna târziu. Iar oamenii făceau vin și noi eram chemați să le ținem companie, în schimbul unui pahar de must. Așa m-am întors la câteva doamne și domni în vârstă să le răscolesc din nou prin magazii în schimbul unui pahar de vin de data aceasta.
Iar cea mai dragă casă din Străulești mi-e cea a mamei lutierului de la Ateneul Român, care mi-a sculptat direct mie vioara în clasa a șaptea, pe strada Sf. Petru și Pavel…”
Asociatia Antistatic 