PORTRET DE OBOR


Pai, cum sa spui nu Oborului? Nu ai cum. A fost suficient să rostească cineva, ”Haideți în Obor!” că ni s-au aprins beculețele, vai, piața, vai, legumele, vai, tarabele, vai, zona aia industrială. Culori, mirosuri, oameni, nebunie. A venit foarte bine după liniștea din Străulești. Ne-a introdus în haos și culoare, cu oameni care au venit benevol spre noi să ne povestească, să ne arate, să ne spună despre Oborul lor.


Cel mai frumos lucru care s-a întâmplat cu ocazia cercetării Oborului a fost că ne-au găsit mulți iubitori de Obor care au răspuns apelului nostru pe Facebook și au venit să ne ghideze prin cartier. Am aflat povești despre bunici, despre alte vremuri, despre rețete, despre jungla cumpărăturilor în piață, despre specialități culinare la care nici nu visam. Am înregistrat tot ce am putut din străzile zonei și din piață, am pătruns chiar și în hala veche să facem poze. În zona industrială am rămas cu exteriorul și cu imagini pe care au reușit alți artiști să le surprindă de-a lungul timpului. Oamenii ne-au ajutat. Ne-am făcut prieteni noi. Ne-am reîntâlnit cu prieteni vechi. De exemplu, Amalia, care ne-a devenit repede prietenă, ne-a ajutat în documentarea istoriei locului. Ne-am lamurit cum a evoluat Târgul Moșilor, cum s-a unit cu Târgul din afară, cum a avansat încet, încet spre locul în care e Oborul acum.


Ne-am uimit la informații senzaționale, precum balena care a poposit aici, am găsit poze cu o rachetă în miez de Obor. Am hălăduit prin piață și am schițat piețari, legume, cumpărături, am pătruns printre blocuri și am discutat cu oamenii care stau în zonă la a doua generație, am mâncat mici, am băut cafele sofisticate la mall, am fost la biserica Sf. Dumitru pe care am văzut-o în aproape toate pozele vechi cu Oborul, am fost de multe ori la gară și am privit călătorii.



Documentarea

Oborul tradiție, Oborul viu, Oborul aglomerat, Oborul comerciant, Oborul istoric, Oborul cu mici, Oborul pescarilor, Oborul copiilor, Oborul industrial – am surprins fațetele multiple ale Oborului în fotografii, videouri, schițe, gănduri.




Atelierele

Am adaptat atelierul Masa specificului locului și i-am invitat pe participanți să lucreze împreună la un colaj pe o mușama înflorată. Subiectul a fost chiar Oborul, istoria lui, tradiția lui, moștenirea industrială, prezentul în schimbare. La Masa noastră s-au întâlnit foști colegi de întreprindere, vecini de bloc, colegi de facultate și mulți iubitori de Obor.Am obținut un colaj bogat în povești cu părți bune de înrămat, ceea ce am și făcut pentru a prezenta lucrarea în expoziția Portret de Obor. Am lucrat împreună și un Zid martor al meandrelor memoriei colective.

mușamaua, la final


Expoziția

Parte din lucrările artiștilor Antistatic împreună cu o parte din lucrările realizate cu locuitorii și iubitorii de Obor au alcătuit baza expoziției Portret de Obor. Vernisajul expoziției a avut loc în Piața Obor pe 6 octombrie. Expoziția a fost mutată apoi în centru, la Noaptea Albă a Galeriilor. Estimăm un număr de aproximativ 400 de vizitatori ai expoziției. Am mutat-o apoi în Obor în centrul comercial Veranda.



Lucrări



OBOR – A FIELD RECORDING EXPERIENCE

Artist: Miron Ghiu



EROI DIN OBOR
Artist: Denisa Popescu
Modelaj, ceramică


Eroi din Obor este un început de reinterpretare a bibelourilor apuse. Personaje des întâlnite prin Obor, oameni normali, înfăptuiesc în Obor acte de eroism și bunătate. Unii dintre ei sunt buni de pus în bibelou. Doamna care cumpără mici pentru toată trupa, domnul amabil care îți împrumută
telefonul, fetița care se zgâiește la soare, doamna cu troller care își face timp să te îndrume, cățelul de la mobilă care te face să zâmbești. E suficient să îți petreci o zi în Obor să îi întâlnești.



CELĂLALT OBOR
Artist: Maria-Livia Onete
Text, ilustrație digitală


La etaj în hala veche e o cărămidă care vinde pește. Maria-Livia Onete a făcut o plimbare prin cotloanele mai puțin circulate ale Oborului și s-a întors cu povești. Straniile personaje și întâmplări din Celălalt Obor sunt, din păcate, în întregime ficționale, dar au la bază sâmburi de povești și amintiri culese în Obor.



NEA OBOREL
Artist: Cristina Cociș
Ilustrație digitală, print pe material textil


Cristina Cociș continuă seria cartierelor antropomorfe cu o personificare grafică a Oborului. Nea Oborel, un dinozaur simpatic și aproape la fel de bătrân ca piața Obor, este sinteza elementelor vizuale pe care le regăsim la tot pasul în cartier.



OAMENI PRIN OBOR
Artist: Petru Dumbrăvician
Ilustrație tradițională


Proiectul este alcătuit dintr-o serie de desene ce ilustrează, într-un mod personal, subiectiv și metaforic, amestecul dintre oamenii și obiectele care pot fi găsite în Oborul prezent, trecut și – cine știe? – poate și în cel viitor.



SCURT ISTORIC AL OBORULUI
Autor: Amalia Pană
Machetare: Maria-Livia Onete


Momentele cheie din istoria cartierului, sintetizate și aranjate în ordine cronologică sub forma unui timeline ușor de parcurs.



TREI TURNURI
Artist: Paula Tudor Cămîrzan
Colaj imprimat pe textil, cusătură manuală


În cartierul Obor stau de strajă zi și noapte 3 turnuri. Păzesc gara, cartierul, oamenii. În această lucrare turnurile sunt transformate în personaje mitice, într-un imaginar flamboaiant specific zonei Obor.



SUFLETUL GĂLĂGIOS AL OBORULUI
Artist: Eduard Bălaș
Colaj, tehnică mixtă


Inspirată din istoria Oborului și tradiția măștilor populare țărănești, masca de Obor aduce împreună diversele aspecte ale locului. Cele trei fețe de moși (căci înainte să vorbim de Obor vorbim de Târgul Moșilor) reprezintă piața, industria și distracția – trei fațete ce se împreunează în spiritul Oborului.



OBORSETE
Artist: Ana Olar
Design de produs


Ana Olar coase și descoase imprimeuri des întâlnite în Obor și reinterpretează accesoriile urbane
atât de utile, borsetele, croite de data asta din unul dintre cele mai practice și versatile materiale găsite în Obor – mușamaua.



TRIPTIC CU TARABE
Artist: Theodor Grigoraș
Pictură, tehnică mixtă


Serie de lucrări ce descompun și recompun unul dintre obiectele iconice ale Oborului – taraba din piață – folosind elementele de limbaj plastic favorite ale artistului.

%d bloggers like this: